Sărbătoarea Sfântului Spiridon - ocrotitorul spiritual al Şcolii şi al Parohiei

      Ziua de 12 decembrie este o zi de mare sărbătoare atât pentru Şcoala noastră, cât şi pentru parohia din care facem parte ”Sf. Spiridon Nou” întrucât ambele instituţii îl au ca ocrotitor pe acest minunat sfânt – Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei.
      Acest eveniment a fost împodobit cu numeroase activităţi la care elevii şcolii noastre s-au implicat cu mare dăruire.
      Elevii au fost prezenţi în ajun la vecernia sărbătorii, precum şi a doua zi la Sfânta Liturghie la biserica ”Sf. Spiridon Nou”.

      După Sfânta Liturghie un grup de 22 de elevi din şcoală însoţiţi de cadre didactice au luat parte la agapa de hram care a avut loc la Aşezământul socio-medical ”Sf. Pantelimon” din Lacu Sărat. Aici elevii au cântat colinde, au vizionat un film despre viaţa şi minunile Sfântului Spiridon. Apoi pr. Protopop Mircea Băncilă şi pr. Gheorghe Ştefan de la parohia noastră ”Sf. Spiridon Nou” i-au premiat cu daruri pe cei 10 elevi care s-au remarcat la Concursul “Să-l cunoaştem pe Sf. Spiridon!” organizat în şcoală de către doamnele prof. de religie Caragaţă Gabriela şi Mocanu Alina. A fost, de asemenea, premiat şi corul de elevi care în luna noiembrie a obţinut menţiune la etapa eparhială a Concursului ”Lăudaţi pe Domnul!”, fiind coordonaţi de către d-na prof. de Educaţie muzicală Iancu Valentina şi d-na prof. de religie Caragaţă Gabriela.
      Elevii şcolii s-au implicat şi în realizarea expoziţiilor de pictură atât la şcoală cât şi la biserica parohială, sub coordonarea domnişoarei prof. de Educaţie plastică, Mocanu Anişoara.

      În sala de festivităţi şcolii a avut loc un frumos program artistic ce a cuprins următoarele momente:
       * Cuvântul de deschidere a programului artistic – Conducerea Şcolii şi invitaţii;

      * Corul “Farmecul muzicii” – coord. prof. de Educaţie Muzicală Iancu Valentina:
      - ”Aşa-i românul” şi ”Cămara Ta”– grupul de elevi din clasa a V – a C, a VI - C şi a VII – a B;
      - Cabăţ Maria şi Gherasim Bogdan, clasa a VII – a B, ”Decembre” – chitară şi voce;
      - Colinde de Crăciun – ”Deschide uşa, creştine!”, ”Sus, boieri!”, ”Domn, Domn, să-nălţăm!”;
      Solişti - coord. prof. de Educaţie Muzicală Iancu Valentina:
      - Pătulea Mihai, clasa a V – a C: ”De Crăciun devenim mai buni”;
      - Vasile Daria, clasa a V – a C: ”Din ceruri ninge alb”, ”Poate”;
      - Vădineanu Minodora şi Gheorghe Dragoş, clasa a V – a C: ”Noapte de Crăciun”;
      - Gheorghe Dragoş, clasa a V – a C: ”Santa Claus”;
      - Egorov Violeta şi Mureş Alexandra, clasa a VI –a B – ”Creştini, Crăciunul a sosit!” (cu acompaniament la chitară);

      * Moment muzical instrumental - clasa a IV - a A: eleva Bălăşoiu Edith la vioară ”Oda bucuriei” şi eleva Cireaşă Maria la chitară: ”Steaua sus răsare” şi ”Astăzi S-a născut Hristos”, îndrumător înv. Costea Adina;
      * ”Viaţa Sfântului Spiridon” (prezentare power point) - elevele Vlad Diana şi Satnoianu Alexandra, clasa a VII - a C, coord. prof. Religie Caragaţă Gabriela;

      * ”Valsul frumuseţii” – clasa pregătitoare B ”Cireşarii”, coord. prof. înv. primar Picoş Violeta;
      * Grup vocal – clasa a III – a D, ”Colinde”, coord. înv. Tănase Simona;
      * Grup vocal - clasa a III - a E, coord. înv. Ciocîrlan Elena, ”Cântece de iarnă”;

      * Picoş Lavinia, clasa a V – a C: ”Cine m-a făcut om mare”;
      * ”Suită de dansuri populare din zona Brăilei” – ansamblul ”Românaşii” din clasa a IV – a C, coord. înv. Nedelcu Virginia şi Instructor Epure Marius de la Palatul Copiilor;
      * Scenetă ”Apolodor” – elevi din clasele a V – a şi a VI – a, coord. actriţa Vanesa Radu şi regizor Anca Cizmaru;

      * Cântec popular ”Hai, lună, fii voiasă!”, eleva Manolescu Maria, clasa a VII – a D;
      * Cântec popular ”Grâuşor de Bărăgan”, eleva Ana Cristea, clasa a II - a D, coord. înv. Carşote Ramona şi prof. Dogărescu Gigi, Palatul Copiilor;
      * Dans popular ”Hora românească” - clasa I A, coord. înv. Lazăr Vasilica şi prof. de dans Albu Cătălin;

      * Damian Maria, clasa pregătitoare C - cântec ”Ce voi fi?”, coord. înv. Ilie Marinela;
      * ”Cântec, joc şi voie bună!” - clasa a III - a D, coord. înv. Tănase Simona şi prof. Lipan Valentin, Palatul Copiilor;
      * Gimnastică aerobică - eleva Puia Anisia, clasa a II - a C, coord. prof. Ion Steliana, Palatul Copiilor;

      * Picoş Lavinia, clasa a V – a C: ”Cheap Thrills”;
      * Dansuri clasa I A, ”Pe aripile valsului”, coord. înv. Lazăr Vasilica şi prof. de dans Albu Cătălin;

      * Moment instrumental la orgă – Mândrilă Cosmin, clasa a VII - a C: ”O bătrână într-o gară”, ”Banii n-aduc fericirea”;
      * Tănase Raluca, ”Decembre” şi ”If I could (Dacă aş fi putut)”;
      * Dans modern - „Invitaţie la dans” - trupa “Funcy Fresh” clasa a V - a C, coord. prof. Ion Steliana, Palatul Copiilor;